Detalii produs


Costul uceniciei (ed.3-2016)

Dietrich Bonhoeffer

Preţ standard: 41,99 RON

Preţ internet: 40,52 RON (8,83 EUR)

Economiseşti: 1,47 lei (3,5%)


Titlul original: Nachfolge

Autor:

Dietrich Bonhoeffer (1906–1945), pastor şi teolog luteran educat la Tübingen, Berlin şi New York, a lăsat o bogată moştenire teologică, publicată mai ales postum. S-a dovedit inflexibil în relaţia cu partidul nazist, care a încercat să „alinieze” Biserica Evanghelică la propriile scopuri politice. Apărător neobosit al cauzei Bisericii Mărturisitoare, n-a ezitat să pregătească pastori în clandestinitate, la Finkenwalde (astăzi, Szczecin-Zdroje, Polonia) sau în diverse localităţi din Pomerania. Pentru implicarea în rezistenţa antinazistă, a fost întemniţat şi condamnat la moarte prin spânzurare. Execuţia a avut loc la Flossenbürg, la 9 aprilie 1945, cu o lună înainte de capitularea Germaniei.

Traducător: Ligia Taloş

Subiect: Un comentariu deosebit de apreciat al Predicii de pe Munte, având ca temă centrală diferenţa dintre harul ieftin şi harul costisitor – chemarea lui Hristos, pentru care ucenicii părăsesc mrejele şi Îl urmează

Disponibilitate: din 16 decembrie 2016

Rezumat:
Costul uceniciei, penultima carte antumă a lui Dietrich Bonhoeffer, constituie o analiză lucidă a harului ieftin, caracterizat de autor drept „duşmanul de moarte al bisericii noastre“. Deşi profund ancorată în realităţile sumbre ale Germaniei interbelice, analiza necruţătoare a autorului şi-a depăşit cu mult epoca, intrând, astfel, în repertoriul spiritualităţii creştine fără vârstă.

Harului ieftin (principala maladie spirituală care îl preocupă), Bonhoeffer îi opune fără ezitare harul costisitor – „chemarea lui Hristos, pentru care ucenicii părăsesc mrejele şi Îl urmează“. Cu referire la această chemare, Bonhoeffer scria, în mod profetic: „Cine păşeşte pe drumul uceniciei se supune morţii lui Isus, îşi dă viaţa lui morţii. [...] Fiecare chemare a lui Hristos duce la moarte.“ Desigur, autorul avea în vedere „omorârea omului nostru vechi“, care are loc prin chemarea făcută de Isus, dar, pentru el, afirmaţia s-a dovedit adevărată nu doar la nivel lăuntric, ci şi la nivelul întregii sale existenţe: Bonhoeffer a păşit el însuşi în părtăşia martiriului, fiindcă a refuzat radical compromisul cu regimul naţional-socialist aflat la putere în Germania.

Costul uceniciei, scrisă în mare parte sub forma unui comentariu la Predica de pe Munte, respiră o mare prospeţime spirituală, datorită faptului că, în viaţa autorului, harul şi ucenicia s-au îngemănat indisolubil. Bonhoeffer scrie cu fervoare, polemizând, nu de puţine ori, cu establishment-ul teologic al vremii sale. Retorica sa nu este însă un exerciţiu al teologului „de fotoliu“, ci expresia pasiunii ucenicului care a primit harul costisitor.

Grupuri ţintă:

  • creştini practicanţi dornici să mediteze asupra învăţăturilor profunde ale Predicii de pe Munte văzute prin ochii unui martir al secolului XX;
  • preoţi, pastori şi predicatori;
  • studenţi la seminarii şi institute biblice.

Caracteristici speciale:

  • un tabel cronologic al vieţii lui Dietrich Bonhoeffer;
  • o prefaţă pentru ediţia în limba română scrisă de prof. Christiane Tietz de la Universitatea din Mainz;
  • include postfaţa ediţiei în limba germană scrisă de Martin Kuske şi Ilse Tödt;
  • conţine bibliografia folosită de Bonhoeffer, indice tematic, de referinţe biblice şi de persoane.

Alte detalii:

  • Grafică copertă: Andreea Vlad;
  • Coperta: policromie, folie mată
  • Format: 150 x 230 mm
  • Legare: cusută, broșată (copertă moale)
  • Număr pagini: 348 (352 total)
  • ISBN: 978-606-93992-4-8

Citeşte:
- mostră din carte: mostra.pdf
- cuprinsul cărţii: cuprins.pdf

Produse recomandate:

De la teama la credință
D. Martyn Lloyd-Jones